Cosmin Contra vrea să ia o pauză: ”Vreau doar să mă relaxez alături de familie, atât” Fostul selecționer nu se gândește la revenirea pe banca tehnică, cel puțin pentru moment. Cosmin Contra își ...
Cosmin Olăroiu nu mai suportă ignoranța șeicilor și este pregătit să renunțe la contractul pe multe milioare de euro pe care îl are în Emirate. Unul dintre cei mai bine cotați antrenori români la ora ...
Cosmin Olăroiu (55 de ani) se află din noiembrie 2021 la Al Sharjah, echipă cu care în acest moment se află pe locul 1 în Emiratele Arabe Unite, cu 37 de puncte obținute în 14 etape. Formația lui Oli ...
Amestecă o linguriță de pulbere de cimbru cu o linguriță de miere. – Aplică pe față timp de 15 minute, apoi clătește cu apă călduță. Cu utilizare regulată, cimbrul devine un aliat puternic împotriva ...
Lideri politici și formatori de opinie din întreaga lume s-au reunit pentru a discuta despre viitorul Europei. Deputatul AUR, Cosmin Corendea, prezent la eveniment, a declarat, într-un interviu în ...
La sarmaua de vițel se mai adaugă și un pic de cimbru, iar la cea de curcan, pătrunjel tocat, se revine cu pâine înmuiată în lapte dar și o linguriță de unt. În cele din urmă la sarmau cu carne de ...
Foto Locul unde oamenii fac terapie cu pisici. „Ies un alt om de acolo, parcă îmi smulg grijile” Un grup de medici veterinari din județul Botoșani au deschis un loc aparte. Este vorba despre o cafenea ...
Cosmin Olăroiu rămâne în prim-plan, în Emirate. Tehnicianul român a declanșat o adevărată „furtună mediatică“, după cum sport.ro a arătat aici. Motivul? Conferința explozivă pe care Oli a avut-o, după ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results